REMEMBER | Performanța pe care Serena încearcă să o egaleze la US Open. Graf și Williams, traiectorii divergente către marele vis în sportul alb: Marele Șlem

REMEMBER | Performanța pe care Serena încearcă să o egaleze la US Open. Graf și Williams, traiectorii divergente către marele vis în sportul alb: Marele Șlem
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • US Open 2015 începe oficial cu primul episod din seria prevăzută cu șapte reprezentații ale poveștii anului în tenis: Serena Williams intră pe terenul central, Arthur Ashe, în primul meci al sesiunii de seară de la New York (în noaptea de luni spre marți, de la ora 02:00, ora României), la capătul ceremoniei oficiale de lansare a celor două săptămâni de dueluri de foc, după ce primele meciuri și-au decis deja învingătorii.

Numele liderului mondial aduce în discuție și se leagă aproape inevitabil în aceste zile de cel al lui Steffi Graf. Turneul de Mare Șlem de casă poate însemna o dublă cucerire pentru Serena Williams. Americanca poate ajunge pe poziția secundă în clasamentul tuturor timpurilor în ceea ce privește titlurile de Mare Șlem la simplu – egalând-o pe Steffi Graf, la borna 22 trofee. Cu aceleași șapte victorii legate, Serena ar deveni doar a șasea persoană care reușește Marele Șlem la simplu, seniori – o performanță  care nu s-a mai văzut în tenisul mondial… de la Steffi Graf, din 1988.

  • Americanul Don Budge, dar și conaționala sa „Little Mo” Maureen Connolly au realizat Marele Șlem înaintea Erei Open. Regulile tenisului s-au schimbat și în interiorul Erei Open, dar înainte, sportul alb însemna altceva. În 1938, când Budge reușea primul Grand Slam din istorie, americanul era jucător amator de tenis, sezonul competițional era alcătuit din șapte turnee, iar în 1953, atunci când „Little Mo” juca, la 18 ani, în premieră toate cele patru turnee majore într-un sezon și le câștiga pe toate, cedând un singur set, situația nu se schimbase.
  • Rod Laver a reușit de două ori Marele Șlem, câte o dată de fiecare parte de liniei de separare a Erei Open – anul 1968, atunci când turneele au devenit deschise jucătorilor profesioniști. În 1969, cele patru turnee de Mare Șlem presupuneau doar evoluții pe două suprafețe: iarbă (Australian Open, Wimbledon, US Open) și zgură (Roland Garros). În 1970, când Margaret Court punea în rubricile statisticlor primul Mare Șlem al tenisului feminin în Era Open, succesul venea tot pe iarbă și pe zgură. 

Saltul de 18 ani, cât a durat pentru ca o altă jucătoare de tenis după Margatret Court să realizeze Marele Șlem, în persoana lui Steffi Graf, a fost un salt și către genul de provocare modernă a Grand Slam-ului. 1988 este anul care marchează startul erei Rebound Ace la Australian Open, după ani la rând de joc pe tradiționala iarbă, atunci când turneul a fost mutat la nou-construitul Centru Național al Tenisului din Flinder Park, după o investiție de 30 milioane de dolari. Aceasta era a patra suprafață care își făcea apariția în turneele de Mare Șlem și era descrisă drept un compromis între hard court-ul clasic, american și o suprafață indoor. Potrivit reporterului Times, Richard Evans, suprafața de la Melbourne era „cea mai neutră suprafață, care nu favoriza nici baselinerii veritabili, nici jucătorii de serviciu-voleu„.

Steffi Graf rămâne singura jucătoare de tenis care a triumfat pe patru suprafețe diferite pentru a câștiga Marele Șlem, ceea ce îi apropie o dată în plus numele de Serena Williams și provocarea acesteia – cu toate că în 2015, diferențele de suprafață dintre Australian Open și US Open sunt mai mici.


Pasiune pentru joc #stealtheshow Foto: Twitter @Nikecourt 

Cei patru pași de gigant din Grand Slam-ul lui Steffi:

1. Picătura de inspirație dinaintea turneului australian

Povestea Marelui Șlem din 1988 este spusă pe repede-înainte de jurnalista Sue Heady, în cartea biografică „Steffi. Putere publică, durere personală”.

Steffi a început anul de pe poziția întâi a ierarhiei mondiale, devenind brusc din vânător, vânat. A sărit peste jocurile de încălzire dinaintea Australian Open, de la Brisbane și Sidney, s-a dus direct  la Melbourne – pentru antrenament. A ales să petreacă două săptămâni în Australia nu doar pentru a se acomoda  cu temperaturilre care, în timpul anului, sar de 40 de grade Celsius, ci și pentru a se obișnui cu noua suprafață Rebound Ace dată în folosință pentru prima dată. (…) Noul Centru Național mai aducea diferit: la Melbourne, vremea poate fi foarte imprevizibilă. Pot exista dimineți extrem de călduroase, cu cer albastru, limpede, urmate de după-amieze ploioase, cu scăderi de temperatură și de 20 sau 30 de grade Celsius. Și mai interesant de atât, cum s-a întâmplat în 1995, poate să plouă la terenurile exterioare și să fie soare la Terenul Central. Acesta a fost prevăzut cu acoperiș rabatabil. Steffi, cu discernământul ei prevăzător și determinarea bine-cunoscute, s-a antrenat cu arena acoperită”.

Parcursul nemțoaicei a fost lin până în finală, cu maximum cinci game-uri cedate pe meci. „În finală a întâlnit-o pe Chris Evert. Evert a jucat prima data la Australian Open când Steffi nici nu împlinise încă cinci ani, dar cei cincisprezece ani dintre ele nu au fost niciodată mai evidenți ca în acest meci. Spectatorii au înțeles repede că urmau să aibă parte de o partidă fascinantă. Chris Evert a jucat magistral. (…) A început ploaia care părea că avea să dureze un timp. Au tras copertina Terenului Central. Cât timp s-a uscat suprafața de joc, Steffi și Evert s-au retras în sala jucătorilor pentru a-l urmări pe infamul Mike Tyson în dispută cu Larry Holmes, într-un meci pentru titlul de campion transmis în direct din Atlantic City. Când au reînceput să joace, Evert își ieșise cu totul din mână. Paralela cu meciul de box nu era deplasată, Evert însăși mărturisind, ulterior, că probabil a simțit ce simțise și Larry Holmes cu doar câteva ore mai devreme. Năucită complet de ineditul situației de a juca o finală outdoor pe o suprafață indoor, Evert nu a reușit nicio lovitură bună

Agresivă, inspirată și cu multe lovituri câștigătoare, Graf s-a apropiat de victorie la 6-1, 5-1. „Audiența a început să dea semne că o compătimea pe jucătoarea mai vârstnică. (…) Iar Steffi (…) a făcut o serie de greșeli. Evert a luat cinci game-uri consecutiv, aducând-o pe Steffi în situația de a lupta pentru set. La 30-0, când Evert mai avea două puncte până la câștigarea setului, Steffi a preluat din nou controlul. A servit pentru tie-break și a închis meciul”, 7-3 în tiebreak-ul setului doi.

Primul dintre cele patru titluri de Mare Șlem era câștigat de Graf, după acoperirea terenului, o decizie pe care, la momentul respectiv, nemțoaica o comenta cu umor: „acoperirea terenului a avut o influență egală asupra ambelor. Dacă nu era acoperișul, încă ne uitam la televizor să vedem cum o încasează Holmes„, relatează Sue Heady.

2. French Open: „finala fără sclipire”, care a făcut-o pe Graf să-și ceară scuze

La French Open, Steffi părea pregătită să-și cucerească titlul și să-și demonstreze dominația. A pierdut 11 game-uri până în semifinală.  Trei dintre adversare au reușit să-i smulgă doar câte un game„, descrie jurnalista Sue Heady, cea care a lucrat biografia lui Graf. Iar proba de foc pentru nemțoaică a venit în semifinalele Roland Garros-ului: Gabriela Sabatini, o „bestia nera” din Argentina care câștigase trei partide consecutiv în fața liderului mondial și juca pe suprafața adorată. Graf a pus lucrurile la punct de la conferința de presă, conștientă că totul depinde de ea: „joc mai riscant, sunt mai agresivă și fac mai puține greșeli. Atitudinea mea este oricum alta la un eveniment de Mare Șlem„. Iar duelul din semifinale a costat-o pe Graf nouă game-uri, dar zero seturi.

Finala feminină a ediției 1988 a rămas în istorie drept cea mai scurtă din Era Open: Natalia Zvereva (17 ani), campioana mondială de juniori care reușise să o scoată de pe tablou pe Martina Navratilova, a fost spulberată pe teren de Graf, în 34 de minute în care nu a reușit să câștige nici măcar un game. După câștigarea ultimului punct care a consfințit scorul final, 6-0, 6-0, Steffi și-a cerut  scuze. „Îmi pare rău că a durat atât de puțin, dar am vrut să dau ce am mai bun„. Iar potrivit aceleiași biografii a jucătoarei germane, Zvereva ar fi răspuns: „nu am mai fost bătută așa de când eram mică. Șteffi este cea mai bună„. La un an după finală, Graf revenea cu o caracterizare a finalei: „Nicio sclipire, niciun raliu, zero atmosferă. Zvereva era speriată, obosită și slabă din punct de vedere fizic. Nu am simțit nici jumătate din emoția trăită cu un an înainte, când am câștigat cu 8-6 în setul trei„.

Însă la acel moment, Graf avea două titluri de Mare Șlem în buzunar și era la jumătatea poveștii Grand Slam 1988.

3. Wimbledon – marele „dacă” al Grand Slam-ului, pandativul Martinei Navratilova și scrisoarea cancelarului

Graf a început imediat antrenamentele pentru Wimbledon, mizând o dată în plus pe cartea „zero turnee pregătitoare„. „Wimbledon, știa prea bine, era cea mai grea provocare dintre cele patru competiții de Mare Șlem, iar jucătoarea de care se temea cel mai mult era Martina Navratilova” stă scris negru pe alb în biografia „Steffi”. La fel de clar stă scrisă și magia pe care suprafața o exercita asupra ei: „Steffi nu s-a îndrăgostit de Wimbledon la prima vedere. (…) Dar asta se întâmpla în 1983. Până în 1988, Steffi a ajuns să iubească atât de mult acest turneu, încât  îl considera favoritul ei. Nu încape nicio îndoială că îl aștepta cu nerăbdare”.

Din nou, Steffi a mutat tactic: „știind că marele său obstacol urma să fie Martina Navratilova, Steffi a angajat un partener de antrenament care să joace pe brațul stâng. Markus Schur, jucător geman din Bundesliga, a fost cel care a servit ore întregi pe partea stângă pentru ca Steffi să-și îmbunătățească reverul. Pe parcursul turneului, a exersat cu australianul Mark Woodforde, de asemenea stângaci” – asta deși primele runde i-au scos în față jucătoare de mână dreaptă.

După cum devenise deja un obicei, Steffi a trecut de primele runde ale competiției cu grația cu care un campion al dansului iese pe ringul de dans. În finală, după cum se aștepta, a găsit-o pe Navratilova, hotărâtă să-și apere titlul. Cumva surprinzător (…) Steffi a învins-o pe Martina Navratilova. La început, părea că Navratilova avea să reușească să-și  asigure recordul de nouă trofee Wimbledon. (…) Însă Steffi a eliberat dintr-o dată un lanț de lovituri câștigătoare, printre care câteva lovituri esențiale de rever tăiat, pur și simplu senzaționale. (…) Cea mai mare victorie pe care o poțj avea într-o carieră. Împotriva celei care deține opt trofee acolo, condusă cu un set și două game-uri, pe iarbă, pe serviciu. Steffi s-a ridicat cu un joc absolut incredibil. Nici în vis nu există un tenis mai frumos„. Wimbledon 1988 era cucerit, a treia bornă a poveștii Grand Slam 1988, cu scorul 5-7, 6-2, 6-1.

Pentru Graf, aceasta a rămas peste ani cel mai drag moment al carierei, mereu pomenit la capitolul „cel mai emoționant succes”. În plus, Martina Navratilova i-a dăruit nemțoaicei pandantivul cu o rachetă de tenis din argint, primit de la boxerul Sugar Ray  Leonard, pe care ea îl purtase la victoria de la ediția precedentă. Și poate unul dintre puținii oameni care și-au permis să-i vorbească deschis despre tabu-ul numit Grand Slam calendaristic a fost cancelarul Germaniei, Helmut Kohl: „Ai făcut un pas gigantic către marea realizare a buchetului de Mare Șlem cu această nouă victorie. Împreună cu alți fani ai tenisului, îți doresc din suflet să împlinești această performanță„, îi scria într-o scrisoare oficialul german, potrivit firului povestit de Sue Heady, în cartea biografică „Steffi. Putere publică, durere personală”.

„Mai mult decât orice, lupta pentru Marele Șlem este o luptă cu tine. Dincolo de cum joci cu adversarii, este esențial cum reacționezi la presiune. Trebuie să uiți de presă și de televiziune și să nu ai urechi pentru ceea ce spun ceilalți. Nu ai voie să lași presiunea să se acumuleze în tine– Margaret Court
 

4. Finalizarea ireală, dar așteptată de întreg sportul alb. Accidentul care era să o scoată din calculele US Openului și „ruleta rusească”

Acum, toată lumea era convinsă că Steffi  avea să cucerească și cel de-al patrulea titlu de Mare Șlem. Jucătoarele acceptau ca un fait accompli victoria la US Open și glumeau spunând că Steffi pierde doar dacă își rupe ceva – ceea ce, bineînțeles, chiar era să se întâmple la Bruehl, când Steffi a încercat să intervină  în disputa dintre câinele ei mult-iubit, Max, și câinele unor vecini. Max a mușcat-o neintenționat, dat atât de tare pe Steffi de mâna dreaptă, că a fost nevoie de un bandaj rigid. Rana nu a fost profundă, din fericire, Steffi fiind pregătită de joc la debutul US Open” – relatează jurnalista Sue Heady, în cartea biografică „Steffi. Putere publică, durere personală”.

US Open-ul a urmat scriptul favorit al lui Graf: parcurs ușor până în semifinale, fără set pierdut, apoi calificare directă în finală, după forfait-ul lui Chris Evert, cauzat de o enteroviroză. Față în față cu Sabatini, Steffi a câștigat, 6-3, 3-6, 6-1. Cum? Este o istorie demnă de finalizarea Grand Slam-ului. „Peter Graf a fost foarte critic față de victoria fiicei sale. ‘Nu înțeleg de ce Steffi nu s-a ținut de plan. Trebuia să atace pe partea dreaptă. Dar ea a lovit mereu la rever și asta e lovitura cea mai puternică a Gabrielei‘”, relatează aceeași Sue Heady.


Tați autoritari. Un alt element care le unește pe Steffi și pe Serena: figura paternă proeminentă, care, în ciuda faptului că nu avea mari legături cu tenisul, și-a schimbat viața pentru a urmări un singur scop – transformarea fiicei în viitor număr unu în tenisul feminin.

A fost pariul lui Steffi cu ea însăși. „La un an distanță, Steffi a recunoscut  că a jucat un fel de ruletă rusească atunci. Știa prea bine care era planul de joc, știa că trebuia să joace pe dreapta lui Sabatini, dar nu a vrut să câștige ușor și s-a testat pe sine, jucând pe cel mai puternic palier al argentiniencei„, închide Heady.

Misiunea Marele Șlem 1988 era încheiată, iar Steffi Graf chiar putea cere să i se pună în difuzoare melodia „My way”. „Era gata: Steffi cucerise Marele Șlem. O performanță remarcabilă, dar lipsită de emoții covârșitoare sau gesturi de bucurie – nu a aruncat în sus racheta, nu a aruncat mingi în public, nu a sărit fileul ca să-și îmbrățișeze adversara. În locul extazului, Steffi a simțit doar ușurarea împlinirii unor așteptări. ‘Am reușit. Acum nu mai are nimeni ce să ceară de la mine‘”, este concluzia trasă de Steffi care încheie clar povestea Marelui Șlem 1988, zugrăvită în cartea biografică „Steffi. Putere publică, durere personală”

Două extreme. Steffi și Grand Slam-ul „challenger-ului”. Serena, veterana în căutarea desăvârșirii carierei, printr-un Grand Slam

La 18 ani, Graf nu ar mai fi intrat între nominalizatele categoriei „Rising Star”, în secțiunile site-ului WTA. Cu un turneu de Mare Șlem deja în palmares, cu cifra unu regăsindu-se deja în rubrica statisticii rezervate la poziția din clasamentul mondial, nemțoaica blondă, serioasă care abia își serbase majoratul cu o vară înainte și își desfășura tenisul, construind drumul spre cea mai mare performanță în sportul alb, avea deja un nume în circuit și un renume de apărat. Dacă în imaginea de ansamblu așezăm însă cursa cu istoria purtată de Serena Williams la 33 de ani, parcă totul se resetează. Graf a intrat parcă pe scena tenisului cu Marele Șlem în buzunar, cu acel punct culminant al carierei, în timp ce Serena, aflată de zeci de ori mai aproape de finalul poveștii sale de succes în jocul cu pufoasa minge galbenă, caută confirmarea supremă, într-un sport ale cărui repere le-a dat deja peste cap.

  • Steffi graf a împlinit 19 ani pe 14 iunie 1989, la jumătatea provocării Marele Șlem

Graf a reușit Marele Șlem din postura de „challenger la titlu”, pentru că la Wimbledon s-a ciocnit de Martina Navratilova – campioana în exercițiu cu opt trofee, pentru că a trebuit să treacă de legenda Chris Evert – la Australian Open. Graf a făcut alegeri riscante, a pregătit indoor primul turneu de Mare Șlem, a trecut de la Roland Garros la Wimbledon fără turneu pregătitor, a avut de pregătit dueluri cu adversare cu mult mai multă experiență și a părut pe alocuri că a fentat regulile normei în luptă, construindu-și singură un avantaj greu de intuit.

În 2015, înainte de US Open, plutește în aer același sentiment de deznodământ cert, inevitabil, implacabil, ca în 1988. Adversarele răspund fără excepție că „Serena poate realiza Marele Șlem și probabil o va face”, chiar dacă se vor afla pe același tablou de concurs. Jucătorii din circuitul ATP spun același lucru, Djokovic declarând chiar că „îi va trimite energie pozitivă„. Pe teren, dar și în afara lui, pare că totul depinde de Serena, americanca adjudecându-și primele trei turnee de Mare Șlem ale anului deși tușea pe teren, deși i-a fost rău și a vomitat în timpul finalei de la Australian Open, dar și a semifinalei de la Roland Garros. Patrick Mouratoglou, antrenorul și fostul iubit al liderului mondial a pus toate aceste simptome pe seama stresului, într-un interviu acordat New York Timesla începutul lunii iunie.

Serena Williams este așteptată să treacă linia de finiș învingătoare sâmbătă, 12 septembrie, dar Steffi Graf, singura jucătoare care a trecut prin același turnir, într-o altă conjunctură însă, a avertizat-o, prin intermediul Daily Mail: „Ce îmi amintesc în primul rând este senzația de oboseală extremă pe care am simțit-o la New York. Peste tot în jurul meu, erau atâtea așteptări, care nu erau ale mele și acestea au devenit sufocante și mă privau de șansa de a mă concentra pe turneul pe care eu trebuia să îl joc. A fost teribil. Cursa de urmărire a Marelui Șlem este sufocantă„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Româncă întoarsă din străinătate, şocată de preţul unui cozonac sau al hârtiei igienice:
Româncă întoarsă din străinătate, şocată de preţul unui cozonac sau al hârtiei igienice: "Am văzut abia acum ce înseamnă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×